1990 · unpublished novel bound in rabbit fur

Blue Divan

Excerpt

Soare

Pe o cale din Levant,
pe o cale din mătase,
prăfuită, răscolită,
în trei care de nimic,
cu trei boi pătaţi,
stau şi şed trei negustori,
parc'ar fi o baclava.
Ei sînt trei negustori,
negustori răsăriţi,
unu-i din Iran,
altu-i de pe malul sfînt,
iar al treilea-i bulibaşa.
Pe cînd soarele se-nfige-n munţi,
ei tot pe drum,
iac-aşa.

Noaptea îi cuprinde,
şi se lasă se tot lasă,
pe pamîntul plin de colb.
Ei în drum aprind un foc,
şi stau la taifas,
în jurul unui atlas,
ce le arată hotare depărtate,
cu comori ca în Bizanţ
şi doamne multe,
de parale pline-n van.

Sub cerul plin de lună,
lună plină, plină-n vîrcolaci, colaci,
vine-ntr-un nor de puf
Domnul Somn,
somn adînc şi greu,
greu de cinci oca.
Pe cei trei negustoraşi,
el în aşternut plăcut,
de turcesc divan,
rînd pe rînd mi-i culcă liniştit,
sub cerul de sidef,
ce n-conjoară meleagul,
de la miazăzi în plină noapte-zi,
iac-aşa.

Zboară gîndul,
ca şi bani ce nu stau loc,
la Bizanţul cel vestit,
şi-n hrisoave amintit,
de-nvăţaţi ce din stele au pomenit,
că va veni acest măreţ nimic, nisip,
nimic ce s-ascunde-n nesfărşite visterii,
ce vestesc la Ramadan,
prin aburi de narghilea din ăst'timp în timp,
din surle din turle din moschei,
iac-aşa.

Într-o uliţă-ntortocheată,
cu două şir de case,
case vechi de lemn,
lemn mucegăit,
mucegai ca pe vremea lui Sinan,
sînt o sută de bazare,
cu obloane şi fereşti,
roşi, verzi şi alde care.
Înspre ele se împing muşterii,
dar şi acei calici, caleimegii,
ce fără de nici un rost
prin bazar se învîrtesc,
pînă ce stau în loc.
Locul îi de mult,
timpul-i de acum,
iar ei din nou au pornit,
prin mahalalei labirint,
ce îi scoate la liman,
limanul Alepului,
poarta Ierusalemului,
unde vor întîlni pe alţi trei neguţători,
neguţători de podoable alese,
trupuri şi fantezii,
luate cu ei,
în Bizanţul cel din răsărit,
răsărit precum apus,
iac-aşa.

Iac-aşa că timpul mi se duce,
într-o narghilea,
cu cafea de Mokka,
somnul mi-l alungă-n
lungă luncă, ca-ntr-o strungă,
şi capul mi-l învîrteşte,
lucrurile le-aiureşte.
Trei negustori acum din nou şi totdeauna,
calcă-n colbul cel de fum,
drumurile-n lung şi lat le bat,
cu doi boi la căruţă
şi cu soare-n spinare,
ce stă sus pe cer
şi îi frige-n luna lui Cuptor,
pe pribegii vînzători,
ce pe şapte drumuri rele,
într-un nor de praf nebun,
se prierd cu vremea la asfinţit,
viaţa de caruţă legată,
cu o aţă,
aţă de şiret,
împletită-n Orient,
unde aceşti neguţători,
tot mai mult se afundă-n soarele dogoritor,
ce mai stăruie pe-o coama de deal,
iac-aşa.



			vlad atanasiu / fiction 1990 · unpublished novel bound in rabbit fur Blue Divan Excerpt Soare Pe o cale din Levant, pe o cale din mătase, prăfuită, răscolită, în trei care de nimic, cu trei boi pătaţi, stau şi şed trei negustori, parc'ar fi o baclava. Ei sînt trei negustori, negustori răsăriţi, unu-i din Iran, altu-i de pe malul sfînt, iar al treilea-i bulibaşa. Pe cînd soarele se-nfige-n munţi, ei tot pe drum, iac-aşa. Noaptea îi cuprinde, şi se lasă se tot lasă, pe pamîntul plin de colb. Ei în drum aprind un foc, şi stau la taifas, în jurul unui atlas, ce le arată hotare depărtate, cu comori ca în Bizanţ şi doamne multe, de parale pline-n van. Sub cerul plin de lună, lună plină, plină-n vîrcolaci, colaci, vine-ntr-un nor de puf Domnul Somn, somn adînc şi greu, greu de cinci oca. Pe cei trei negustoraşi, el în aşternut plăcut, de turcesc divan, rînd pe rînd mi-i culcă liniştit, sub cerul de sidef, ce n-conjoară meleagul, de la miazăzi în plină noapte-zi, iac-aşa. Zboară gîndul, ca şi bani ce nu stau loc, la Bizanţul cel vestit, şi-n hrisoave amintit, de-nvăţaţi ce din stele au pomenit, că va veni acest măreţ nimic, nisip, nimic ce s-ascunde-n nesfărşite visterii, ce vestesc la Ramadan, prin aburi de narghilea din ăst'timp în timp, din surle din turle din moschei, iac-aşa. Într-o uliţă-ntortocheată, cu două şir de case, case vechi de lemn, lemn mucegăit, mucegai ca pe vremea lui Sinan, sînt o sută de bazare, cu obloane şi fereşti, roşi, verzi şi alde care. Înspre ele se împing muşterii, dar şi acei calici, caleimegii, ce fără de nici un rost prin bazar se învîrtesc, pînă ce stau în loc. Locul îi de mult, timpul-i de acum, iar ei din nou au pornit, prin mahalalei labirint, ce îi scoate la liman, limanul Alepului, poarta Ierusalemului, unde vor întîlni pe alţi trei neguţători, neguţători de podoable alese, trupuri şi fantezii, luate cu ei, în Bizanţul cel din răsărit, răsărit precum apus, iac-aşa. Iac-aşa că timpul mi se duce, într-o narghilea, cu cafea de Mokka, somnul mi-l alungă-n lungă luncă, ca-ntr-o strungă, şi capul mi-l învîrteşte, lucrurile le-aiureşte. Trei negustori acum din nou şi totdeauna, calcă-n colbul cel de fum, drumurile-n lung şi lat le bat, cu doi boi la căruţă şi cu soare-n spinare, ce stă sus pe cer şi îi frige-n luna lui Cuptor, pe pribegii vînzători, ce pe şapte drumuri rele, într-un nor de praf nebun, se prierd cu vremea la asfinţit, viaţa de caruţă legată, cu o aţă, aţă de şiret, împletită-n Orient, unde aceşti neguţători, tot mai mult se afundă-n soarele dogoritor, ce mai stăruie pe-o coama de deal, iac-aşa.